Migrația în lumea contemporană

1950-2000

Ce este migrația?

Migraţia este fenomenul care constă în deplasarea unor mulţimi de persoane dintr-un teritoriu în altul. Imigraţia reprezintă totalitatea intrărilor într-o ţară iar emigraţia totalitatea ieşirilor dintr-o ţară.

Fenomenul migrației a existat încă de la începuturile istoriei omenirii, făcând posibilă răspândirea speciei umane pe tot Globul. Migrațiile s-au concretizat prin transhumanță, invazii, deportări, colonizări și cruciade, fiind provocate, în general, de atracția exercitată de regiunile bogate asupra populațiilor mai sărace.

Unul dintre rezultatele pe termen lung ale acestei evoluții ar putea fi apariția societăților multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetățeniei sau statului național. Cele mai
multe dintre țările dezvoltate au devenit societăți diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcție.

Epoca modernă, dar mai ales cea contemporană, au cunoscut o diversificare a fenomenului migraţiei şi o creştere constantă a numărului migranţilor.

Tipuri de migrație

după caracter: forțată sau voluntară

după durată: temporară sau permanentă

după destinație: internă sau internațională

după modul în care migrează: legală (cu acte conforme legislației internaționale) sau ilegală (fără acte conforme legislației internaționale)

Caracteristici ale migraţiilor

majoritatea migraţiilor presupun distanţe scurte
tendinţa migraţiilor este spre oraşe mari
din punct de vedere al vârstei, se constată că migranţii sunt mai degrabă tineri
bărbaţii migrează mai mult decât femeile (o statistică arată 52,5% bărbaţi şi 47,5 % femei)
ţări tradiţionale de imigraţie sunt: S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă, Germania, Marea Britanie, Franţa, Arabia Saudită
unele ţări de emigraţie ca Italia, Spania, Portugalia şi Grecia au devenit în ultimele decenii ţări de imigraţie

Cauzele migrației

cauze naturale: secetă, erupții vulcanice, inundații
cauze politice: nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești, conflictele interetnice, războaiele, ș.a..
cauze religioase: oamenii care au o anumită religie sunt persecutați
cauze economice: căutarea unui trai mai bun

Consecințele migrației

scăderea populației și a forței de muncă în țara natală

creșterea populației și a forței de muncă în țara care a primit emigranții

dezvoltarea multiculturalismului și interculturalismului

conflictele dintre autohtoni și imigranți (autohton = localnic, persoană care trăiește pe același teritoriu pe care s-a născut )

Legislaţie cu privire la migraţii

Cele mai importante legi internaţionale cu privire la migraţii sunt următoarele:

Convenţia O.N.U. din 1952, semnată de 130 de ţări, prevede obligaţia de a nu trimite refugiaţii într-o ţară în care sunt în pericol şi de a le furniza asistenţă şi protecţie.
Convenţia O.N.U. din 1990 prevede protecţia drepturilor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor lor.

Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de secol, prin adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Declarația stipulează în Articolul 13: "Oricine are dreptul să se deplaseze liber și să-și stabilească reședința pe teritoriul oricărui stat" și "Oricine are dreptul să părăseascã o țară, inclusiv cea de origine, și să se întoarcă în țara sa".

Migrația, un fenomen la fel de vechi ca omenirea

Mișcările de populații sunt o realitate permanentă în istoria omenirii; probabil cele mai cunoscute, datorită impactului lor, sunt cele care, odată cu secolul al IV-lea, au contribuit la destrămarea lumii antice și la constituirea unei lumi noi, cea a Evului Mediu.

Migrațiile sunt însă omniprezente și în timpurile noastre. Europa secolului al XX-lea a cunoscut o permanentã mișcare de populații, cauzele ei fiind complexe; aceastã realitate se va păstra, desigur, și în secolul al XXI-lea.

În lume s-au înregistrat migraţii majore, ca număr de populaţie sau perioadă de timp. Cea mai celebră este migraţia evreilor, care au plecat în toate colţurile lumii după ce templul din Ierusalim a fost distrus de către romani în secolul I d.Hr.

O altă migraţie de proporţii a fost cea a polonezilor, după ce statul lor a fost cucerit de imperiile vecine, o dată în secolul al XVIII-lea şi a doua oară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În ultimul caz sovieticii au expulzat 12 milioane de polonezi din teritoriile anexate.

Al Doilea Război Mondial a provocat mari deplasări de populație. În Uniunea Sovieticã, au fost deportate popoare întregi pe motivul colaborării cu ocupanții naziști. În 1941, Stalin a ordonat strãmutarea în Siberia și Kazahstan a întregii populații germane de pe Volga. A urmat deportarea altor etnii: calmucii, cecenii, ingușeții, tătarii din Crimeea, balkarii, românii basarabeni (1943–1944). La fel, populația evreiască din Europa a fost supusă unei politici deliberate de deportare și exterminare (Holocaustul).

După terminarea conflagrației, Europa a cunoscut un mare val de refugiați, aproximativ 30 de milioane, proveniți din zonele devastate de lupte. Mulți s-au instalat în S.U.A., în țările Commonwealth-ului sau în zona occidentală a Germaniei.

Axă cronologică

Axă cronologică cu principalele evenimente din perioada 1950-2000 care au influențat migrațiile

1950-1970 Planul Marshall pentru ajutorarea Europei este refuzat de URSS în numele tuturor statelor devenite comuniste, între care și România. Reîncepe migrația către SUA, care acordă un statut special refugiaților politici.
1961 Construirea Zidului Berlinului; În cursul celor 28 de ani de existență a Zidului au fost ucise de grăniceri și polițiști 239 de persoane care au încercat sã treacă în Berlinul Occidental.
1960-1970 Amploare maximă a procesului de decolonizare, anul 1960 este considerat "Anul Africii". Locuitori ai fostelor colonii, europeni dar și băștinași, migreazã către fostele metropole.
1970-1980 Stagnare sau chiar regres al economiei occidentale. Regimuri autoritare în Europa (Spania franchistă, în Portugalia - Salazar și în Grecia - Regimul Coloneilor). Renunțare la recrutarea forței de muncă a imigranților. Emigrație politică, în special a intelectualilor și a membrilor partidelor politice interzise de autorități.
1990 Reunificarea Germaniei. Migrație internã, între regiunile din fostele RFG și RDG, precum și venirea în Germania a etnicilor germani din fostele state comuniste din Europa.
1992 Tratatul de la Maastricht, prin care se stabilește extinderea Uniunii Europene. Liberã circulație a capitalurilor și a forței de muncã în spațiul UE, fenomen care se înscrie în globalizare.
1994 Rãzboi civil în Rwanda. Refugiați în tabere organizate în țãri vecine.
1999 Tratatul de la Amsterdam, care cuprinde politicile statelor membre UE în legãturã cu azilul și migrațiile, este adoptat de Comisia Europeanã și de Consiliul de Miniștri. Statele semnatare desfãșoarã activitãți pentru uniformizarea legislației privind imigranții.